Vine o zi..
23 Apr 2012 7 Comments
in de-ale mele, masinuta, timpul Tags: determinare, program, realizari, schimbari, vise, vointa
…cand trebuie sa faci mai multe schimbari in viata ta. Am stat si am analizat de unde am pornit si unde sunt acum. Am batut ceva drum si am avut ceva experiente interesante pana acum. Am ales sa plec departe de ai mei, pentru a ma descoperi, pentru a vedea cum functionez fara ei. Si m-am descurcat, zic eu bine. Am invatat sa gatesc, sa am grija de mine singura , sa fiu mai puternica si sa nu las pe nimeni sa ma doboare. Au trecut 6 ani de atunci. A fost si greu, dar in drumul meu am descoperit tot felul de oameni de la care am avut ce invata. Au intrat in viata mea oameni frumosi, oameni buni, dar si oameni rai. Unii au ramas , altii au plecat. Cei care au plecat au lasat un gol in urma, dar cred ca asa a fost sa fie. Acum dupa atata timp, stau si ma intreb: oare am realizat destule pana la frageda mea varsta? Poate da, poate nu, cert este ca sunt fericita. Sigur sunt cateva detalii care imi umbresc uneori fericirea, dar lucrez si la asta. Acum ceva timp , nu imi imaginam ca o sa reusesc sa am o masinuta. Parea un vis indepartat, insa s-a implinit. Nu credeam ca voi ajunge unde sunt in relatia cu dl Marmot si uite ca lucrurile sunt din ce in ce mai bune. Din punct de vedere profesional sunt intr-un loc bun, e perfect pentru mine in momentul asta. Deci pe multe planuri, merge foarte bine, insa din cand in cand mai trebuie sa facem si schimbari. Acum trebuie umblat la capitolul stilul de mancare. Mi-ar placea sa ma pot trezi dimineata, sa iau micul dejun linistita, sa imi beau cafeluta afara ( ca doar e cald acum) si sa pornesc zambareata la munca. Sa imi fac un program de care sa ma tin, sa imi schimb obiceiul prost de a manca pe fuga.Uite de aia m-am ingrasat, muuult. M-am uitat la niste poze din 2008 si am simtit ca pica cerul pe mine. Eram atat de slabaaa. Si cand ma gandesc la momentul acela, ma consideram plinuta 
E clar trebuie sa slabesc. Si nu 2-3 kg, nu, nu. Ar fi prea frumos. Ar trebui cam vreo 10 kg asa ca sa ma simt eu bine. Vreau sa fac asta pentru mine , pentru sanatatea mea. Acum sa nu va ganditi ca sunt o balenuta, dar nici trasa prin inel nu sunt 
Si ca sa vedeti ca vreau sa schimb ceva, in seara asta deja mi-am facut 2 sandvisuri pentru maine dimineata. Si 2 pentru dl.Marmot, ca si el are probleme la capitolul micul dejun.
La capitolul schimbari, trebuie sa regandesc activitatile de dupa munca. Trebuie sa recunosc, m-am cam ingropat in casa. Munca-acasa si tot asa. Din cand in cand mai alternam cu o mica intalnire cu fetele. Asa ca saptamanal mi-ar placea sa am o iesire cu fetele, sa chicotim asa cum stim noi si sa bem o limonada racoritoare. Apoi, il bag pe dl.Marmot in sesiune de bicicleta. Tot a muncit el sa imi faca bicicleta, asa ca de ce sa nu profitam ca avem asa aproape parcul. Si ca sa fie completa treaba, terenul de tenis e la 10 min de mers de noi. Ce sa mai , sunt intinse pe tava activitatile sportive. Mai pe scurt, am devenit cam sedentari si trebuie sa schimbam asta.
Trebuie sa imi fac un program de lucrat la traduceri. Mi-am iesit din mana grav si nu imi place. Stiu am mai spus, dar iar exemplul Ninei si scriu totul deschis, poate , poate de rusine m-oi apuca. Nu de alta, dar atunci cand oi avea si un copil , nu cred ca voi mai avea la fel de mult timp. Si sa fim seriosi, eu la 5 fix am iesit pe poarta firmei, nu exista ore suplimentare la mine. Deci, le am pe toate. Numai vointa sa am.
Si ca sa fie treaba si mai reala , ma angajez sa scriu peste fix 2 luni despre cum au decurs schimbarile. Suntem in 23 aprilie, asta inseamna ca daca pe 23 iunie nu scriu nimic, sa imi fie rusine
Cand a fost ultima data cand ati schimbat ceva la stilul de viata ?
Casuta de vis
20 Apr 2011 4 Comments
in de-ale mele, timpul Tags: casa, din amintiri, vise
Imi doresc tare tare mult, o casuta, un teren maaare si un caine. In serile calduroase de vara , vreau sa stam pe terasa, sa jucam mima cu prietenii si sa bem votca +suc de mere fara sa mi se faca rau
Vreau sa fie copacei , flori si muulta multa verdeata.
Si mai vreau eu multe..momentan sunt la stadiul de vis, dar cine stie ? 
La ce viseaza marmotele luni dimineata ?
19 Apr 2010 7 Comments
in de-ale mele Tags: de-ale marmote, ganduri, la tara, mama, vise
Pai la ce sa viseze ? La un pat imens in care sa se arunce si sa doarma pana nu mai pot. V-am mai zis eu ca am probleme cu dimineata, cu trezitul de dimineata si daca mai e si luni, atunci sunt o cauza pierduta.
Acum imi sorb cafeaua si citesc parca prin monitor stirile, zgomotele de pe sala nici nu le mai bag de seama si totul parca e intr-un vis, sau cosmar mai bine zis.
De fapt nu sunt la birou, sunt la curte , sub visini si sorb cafeaua alaturi de mama mea. Avem prajiturele dulci cu ciocolata si aerul curat ne face sa ne simtim excelent. Tina si Florica ( bravii aparatori ai curtii ) isi fac datoria si latra la oamenii care trec pe strada.
E atat de bine incat nu imi mai vine sa ma ridic de pe bancuta…
si PUF! am cazut de pe bancuta direct in birou.. exact cum imi imaginam : mailuri, telefoane, agitatie, stres si prea putine zambete..
Vreau inapoi in curte sub visini..
Sportiv mai mult cu gandul..
27 Jan 2010 10 Comments
in de-ale mele Tags: activitati, de viata, ganduri, sport, vise
Pe cand eram eu o marmotica mai mica, asa pe la vreo 7 anisori si nu mai tin minte exact cate luni, ai mei m-au dat la scoala. Eram tare mandra de faptul ca sunt cu cateva luni mai mare decat copiii din clasa de la mine. A urmat apoi chinul. Trezit de dimineata, teme- bastonase, apoi litere ( imi facea probleme litera K ) concurenta intre colegi, batai cu baietii, lucruri normale pentru un copil in clasele primare. Dupa inscrierea la scoala a urmat practicarea unui sport. M-au vazut ai mei mai energica si au zis sa ma oboseasca la gimnastica. Incepuse sa imi placa, profesorii deja se gandeau sa performanta. Pentru mine era o joaca , ma duceam cu drag la antrenamente si deja in mintea mea de copil ma vedeam in concursuri prin tara. Si probabil as fi putut sa ajung departe.. Nu a fost sa fie cu gimnastica ( desi am facut cativa ani ) asa ca, a urmat inotul.
Eram ca un mic delfin dupa cateva sesiuni de inot. Imi placea mult sa ma balacesc si ma simteam tare bine in bazin. A fost greu pana m-a impins profesorul in apa si m-a amagit ca ma ajuta sa ies, moment in care m-am enervat atat de tare ca am inceput sa dau din maini si din picioare si usor usor am invatat sa inot. Aici nu mai era vorba de performanta, ar fi fost mult prea complicat, desi mi-ar fi placut. Au stabilit ai mei dragi parinti sa merg saptamanal la bazin ca sa am conditie fizica si nu au gandit rau la vremea respectiva. Pe parcurs chestia asta m-a ajutat sa fiu destul de buna la sport. Drept sa spun, imi placea tot ce era legat de activitati sportive : inot, baschet, la orele de sport eram prima la gimnastica, prima la volei, ma agitam acolo mai ceva ca un titirez. Prin generala, pe la sfarsit nu mai mergeam la inot. Nu mai aveam timp, devenise obositor . Mergeam ocazional cand tata se ducea la meciurile lui de fotbal cu prietenii, ma lasa si pe mine sa ma balacesc. Vremurile au trecut si visele mele legate de sport nu incetau sa existe. Tot ma vedeam pe la diferite competitii, incepusem sa alerg constant ( ah, am facut si un pic de atletism , dar nu mi-a placut atat de mult ) si pe la sfarsitul clasei a8-a am hotarat ca vreau la Academia de Politie. Stiam clar ca proba sportiva e una eliminatorie si eram pregatita sa ii fac fata. In liceu, am jucat muult baschet si volei. Ma gandeam daca nu pot sa ma apuc de baschet de performanta, dar deja era prea tarziu.. Si asa am renuntat la idee.
De o vreme incoace ma gandesc la cum ar fi fost viata mea daca deveneam gimnasta , sau daca ajungeam la inot de performanta. Apoi mi-ar fi placut sa ma dea si la dansuri, as fi avut veleitati si pentru o dansatoare ( acum sunt cam praf ) si de multe ori spun ca eu imi voi da copii sa faca un sport. E foarte important sa practice un sport care sa le dezvolte atat mintea cat si fizicul. Ajuta atat de mult incat nici nu ne dam seama. Tocmai de aia abia astept sa vina primavara, sau sa se mai incalzeasca un pic sa pot iesi in parc la alergat.
Vreau sa fiu mai activa din punctul asta de vedere si sa nu ma mai tolanesc in pat de fiecare data cand ajung de la munca. Sa ma ambitionez sa vreau mai mult, sa duc o viata mai sanatoasa si sa fiu in forma. Sa pot alerga ca pe vremuri 1000 metri in 3 minute si ceva, sa pot scoate sub 7 secunde la proba de viteza, sa nu imi dau duhul cand urc 4 etaje.
Mi-ar mai placea sa merg la tenis, sau de ce nu un fotbal cu prietenii , sau volei , ori baschet, ori o plimbare cu bicicleta pe niste poteci de munte. Daaaaa, minunat! O dimineata racoroasa de vara, razele soarelui sa lumineze bland padurea si eu sa imi iau bicicleta si sa pornesc in drumetie. Suna bine, nu? Sper sa reusesc sa fac si lucrurile astea de care v-am vorbit si va sfatuiesc sa nu neglijati sportul din viata voastra. E si o modalitate de a-ti umple timpul si poate fi chiar placut 
Si asa ca incheiere va intreb si pe voi : Ce sporturi ati practicat sau ce sporturi v-ar fi placut sa practicati?
Somnoroase marmotele astea
05 Nov 2009 28 Comments
in Uncategorized Tags: 381, aiurita, autobuz, marmotesti, somn, statii, vise
Aproape in fiecare seara cand plec de la munca ma asteapta un drum destul de lung pana acasa. Am de ales sa merg cu metroul si apoi cateva statii cu otobuzul pana la blocul meu , sau pot lua pur si simplu otobuzul direct ( a doua varianta e foarte comoda, dar dureaza mai mult pentru ca e foarte aglomerat ) . Ce e dragut in toata treaba asta, e ca atunci cand iau otobuzul direct si prind un loc liber ( ma lupt cu babutele ) imi pun castile in urechi si ma rup cu totul de lumea de pe langa mine . Parca intru in transa, nu aud nimic, nu vad nimic, decat ploaia care bate in geam si luminile difuze de la toate reclamele de pe Magheru. Ma gandesc oare ce face mama, ma gandesc cu ce ma mai imbrac maine, ma gandesc ca a mai trecut un an si eu am ramas in orasul gri… ma gandesc la destul de multe si uite asa trece timpul mai usor. Insa se mai intampla sa atipesc. Stiti cum sunt oamenii aia dimineata in metrou? Li se inchid ochii, le curge o bala in coltul gurii, capul se inclina usor intr-o parte si dintr-o data tresar speriati parca de bombe 
Ehh, cam asa ceva sunt eu , numai ca de la o vreme am observat ca mi se intampla sa adorm de-a binelea. Acum cateva saptamani am adormit in minunatul 381 si m-am trezit intr-o noua lume. Stradute stramte, un parc de copii, o brutarie de unde venea un miros imbietor , iar pe trotuare se plimbau bunicutele cu aia mici ( probabil ora de plecare de la gradinita ) .
” Tanananana, urmeaza statia Straja” …. Cu ochii mei mici si negri incerc sa imi dau seama cam cat de mult am mers in plus, dar din pacate nu reusesc . Habar nu am unde sunt, nu mai fusesem pe acolo in viata mea ( poate intr-o alta viata ,da ) . Oamenii din autobuz se uitau nedumeriti la mine, eu la ei, ei la mine.. Bine , gataaa , se intampla, mai adoarme omul Cobor, vad statia si astept sa iau inapoi masina . Din fericire pentru mine nu mersesem decat vreo 2 statii in plus si mai aveam oricum putine pana la capat. Am experiente si cu adormitul pana la capatul liniei, cand m-au trezit soferii ca deja statusem mai ceva de un sfert de ora Deh, noi marmotele avem blanita tare groasa si acum pe vremea asta rece , cand ajungem intr-un loc mai calduros atipim imediat Sau oare o fi din cauza ca nu dorm destul? Neaah, nu cred.
In seara asta am adormit doar vreo 4 statii, o tanti se uita cam urat la mine. Asta probabil pentru ca stateam pe scaun si ea era in picioare, dar nici daca voiam sa ii fac loc sa se aseze nu prea aveam cum, in jur era full de oameni. Maine seara cred ca iau metroul, acolo nu am cum sa adorm. Acolo nu prea prind un loc liber, insa poate e mai bine asa.
Daca ma vedeti in autobuz atipind, va rog eu mult sa ma trageti de manecuta, nu de alta dar am auzit ca nu toti au fost asa de norocosi ca mine. Unii s-au trezit fara geanta, altii fara telefoane s.a.m.d. E de ras, dar e si de plans.
Acum, deja patul ma imbie la un somn adanc. Ochisorii mi se inchid si cred ca in curand o sa visez cai verzi pe pereti
Noapte buna !
p.s. Sa aveti o zi frumoasa! Si nu uitati sa zambiti !
Semnat,
Marmota, cine altcineva ? :p
cai verzi pe pereti..
28 Jul 2009 27 Comments
in Uncategorized Tags: amintiri, cai, copil, ganduri, obiceiuri, pasiuni, pierderi, povesti, vis, vise
De mica am fost atrasa de cai si masini. Nu stiu exact de ce, dar stiu ca atunci cand era un cal prin preajma eu ma duceam fara nici o teama sa-l mangai. Imi parea o creatura atat de eleganta, frumoasa si inteligenta. Bunicul meu a avut de cand se stie el cai buni. Nu erau cai care mergeau la competitii dar erau de rasa buna. El i-a folosit la inceput pentru munca la camp, ca apoi sa ii tina doar pentru calarie. Cand mergeam in vacantele de vara in Sighisoara, eram in fiecare dimineata in grajd cu bunica mea. Ma trezeam odata cu ea sa tesal calul si cateodata mai tesalam si vaca, ma rasplatea saraca cu o coada peste fata :p Si trecand anii, ai mei au cumparat un teren aproape de Ua’Cab si au facut o casuta unde sa ne petrecem weekendurili si vacantele de vara. Langa curtea noastra era vechea curte a bunicilor din partea tatalui, unde s-a mutat matusa mea cu familia ei. Unchiul meu a fost la fel ca bunicul meu crescator de cai. A avut mai multi cai pe care i-a schimbat de-a lungul anilor. Insa cand eram eu prin clasa a 8-a, a cumparat 2 iepe, Mire si Stela , care mi-au fost tare dragi, in special Mire. Si de aici a pornit o dorinta si mai mare de a avea un cal al meu . Atat de mult m-am atasat de Mire ,incat plangeam cateodata daca nu puteam sa merg sa o aduc de pe camp. Unchiul meu vazand ca am grija atat de mare de Mire, mi-a zis ca pot sa o consider ca fiind iapa mea, plus de asta mancarea era mai mult asigurata de tatal meu. Eram foarte fericita, aveam calul meu. Eram constienta ca nu puteam sa am grija zilnic de ea in conditiile in care eu nu stateam acolo. Insa abia asteptam sa vina weekend-ul sa merg la tara. Seara stateam si ascultam povesti spuse de unchiul meu despre cai, despre rase, boli ale cailor si multe alte lucruri care mi se pareau fascinante. De atunci mi-am zis ca atunci cand voi fi mare, voi avea o ferma de cai. La cativa ani dupa aceea Mire s-a accidentat in padure si nu a mai putut fi salvata.. A fost un moment trist in familie, ne atasasem cu totii . Insa din Mire a ramas Dodo, un manz care promitea multe.. Se putea vedea clar ca este inteligent , ca are o anumita postura, se putea face ceva cu el . Dar si visul asta s-a terminat repede, pentru ca unchiul meu l-a vandut. 
Parintii mei au incercat sa ma convinga ca nu am cum sa cresc un cal, curtea nu era amenajata, era nevoie e un om permanent acolo. Daca inainte de Mire avea grija unchiul meu, acum treaba se schimbase, el nu a mai vrut sa aiba animale in curte. Nu stiu exact de ce, si sincer nici nu am mai insistat asupra subiectului. Mi-am propus ca in viata asta, macar un cal sa am la viitoarea mea curte. Imi imaginez cum ma trezesc dimineata, merg la grajd si o tesal pe Mire ( o voi numi tot Mire ) , apoi o scot la plimbarea de dimineata .. Eheee..ce mai viseaza marmota.
Mi-a venit ideea pentru postul asta dupa ce am citit un articol in Forbes Romania despre un roman, care dintr-o pasiune pentru cai a ajuns sa aiba ferma lui proprie in Franta unde creste unii dintre cei mai buni cai folositi in competitii. Mi-am zis ca nu vreau sa ajung chiar pana acolo, insa imi doresc sa am o ferma de cai, daca nu 10 cai, macar 2 cai pe care sa ii cresc eu de mici, sa ii formez. E o pasiune costisitoare, omul despre care se vorbea in articol a investit in jur de 4 milioane de euro de-a lungul a 20 de ani, insa cine stie peste cativa ani ce va fi.. Eu tin minte atat, imi doresc un cal al meu..o ferma..undeva langa padure, unde nu e foarta multa lume, undeva sa fie liniste.
Voi ce pasiuni ascunse aveti ? Mai credeti ca sunt realizabile, sau le-ati lasat asa in amintire?
Ziceti voi..